Stimate Domnule/Doamnă Profesor,
Stimați Cercetători/Inventatori,


Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi" din Iași și Institutul Național de Inventică Iași organizează cea de-a 26-a ediție a Salonului Internațional de Invenții, INVENTICA 2022, ocazie cu care suntem onorați să vă adresăm invitația de a participa la eveniment.

Salonul INVENTICA 2022 urmărește să reunească  universități, institute de cercetare, companii, asociaţii, inventatori şi persoane interesate de domeniul Inventicii și reprezintă o oportunitate de comunicare și diseminare a rezultatelor muncii din acest domeniu cu potenţialii utilizatori şi publicul larg.

În cadrul Salonului pot fi înscrise doar cereri de brevete, brevete de invenție și proiecte de cercetare naționale și internaționale obținute prin competiție din ultimii 5 ani și care nu au mai fost prezentate în edițiile anterioare.

A 26-a ediție a Salonului, INVENTICA 2022, va avea loc în perioada 29 iunie  - 01 iulie 2022, iar modul de organizare va fi stabilit în funcție de evoluția pandemiei de COVID-19, astfel încât vom reveni cu informații în cel mai scurt timp posibil.

Cu deosebită considerație,
Președintele Comitetului de Organizare INVENTICA 2022
Prof.univ.dr.ing. Neculai Eugen SEGHEDIN