Orice demers managerial, fie el declarativ, orientativ şi/sau aplicativ, nu se poate substitui legislatiei în vigoare sau Cartei universitare a UPB.

Ca parte integrantă a Universităţii POLITEHNICA din Bucureşti, Facultatea de Inginerie Industrială și Robotică este loială principiilor şi valorilor consacrate în documentele strategice ale acesteia, Programul managerial 2020-2024 fiind unul dintre acestea.

Astfel, în concordanţă cu principiile de conducere practicate şi asumate de universitate, dar şi cu specificul facultăţii şi al structurii acesteia, la nivelul facultăţii IIR vor fi promovate şi susţinute următoarele principii:

  1. libertatea şi autonomia academică, militându-se pentru întărirea autonomiei manageriale şi financiare a departamentelor şi centrelor din structura facultăţii;
  2. principiul ”uşi deschise”, prin acceptarea dialogului la orice nivel, fără nicio restricţie, cu orice membru sau reprezentant al comunităţii facultăţii ca întreg sau ca parte, prin sensibilitate la problemele membrilor comunităţii;
  3. conducere participativă, coerenţă şi profesionalism prin implicarea actorilor importanţi, cu reprezentativitate pentru un anumit domeniu, în luarea deciziilor;
  4. creativitate şi flexibilitate, realism şi dinamism în procesul de conducere, prin adoptarea celor mai eficiente şi novatoare soluţii şi prin acceptarea delegării unor atribuţii asociate în mod normal conducerii facultăţii pentru activităţi specifice;
  5. transparenţă totală a actului managerial, prin crearea unui avizier electronic pe site-ul facultăţii şi prin iniţierea de buletine informative în format electronic, cu descrieri ale evenimentelor în curs de derulare sau planificate, decizii ale conducerii facultăţii, anunţuri către cadre didactice sau studenţi transmise periodic către toţi membrii comunităţii, dar şi prin alte metode moderne;
  6. încredere în oameni, comportament etic şi echitabil în raport cu toţi membrii comunităţii facultăţii şi univesităţii, soluţionarea problemelor fiecărui membru al acesteia, indiferent de importanţa aparentă a subiectului adus în prim-plan, onestitate şi loialitate faţă de membrii comunităţii facultăţii;
  7. asumarea răspunderii pentru demersul managerial, prin prezentarea periodică a unor rapoarte şi dări de seamă, cu argumentarea motivării deciziilor luate (v. Anexa 2 – Indicatori de performanţă);
  8. eficienţă financiară, cu respectarea principiilor financiare sănătoase în luarea deciziilor care implică modificări de cash-flow în trezoreria facultăţii.

Programul managerial 2012-2016