Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă  - INSEMEX Petroşani vă invită să participați la Simpozionul Internaţional Securitate şi Sănătate în Muncă - SESAM 2017Ediţia a VIII-a.

 

Acest simpozion va avea loc la hotelul “InterContinental” din București, în data de 19 octombrie 2017, cu sprijinul şi colaborarea Universităţii din Petroşani, a Inspecţiei Muncii, sub auspiciile Ministerului Cercetării și Inovării și sub înaltul patronaj al Academiei Oamenilor de Știință din România – AOSR .

 

Simpozionul Internaţional SESAM 2017, ediţia a VIII-a este o acţiune care vine în sprijinul activităţilor de cercetare-dezvoltare şi inovare şi are ca scop atingerea următoarelor obiective:

- menţinerea unei relaţii strânse între cercetare şi mediul economic industrial, atât prin prisma dezvoltării echipamentelor cât şi a creşterii nivelului de sănătate şi securitate în muncă pentru personal;

- diseminarea, promovarea şi prezentarea rezultatelor cercetărilor ştiinţifice;

- cunoaşterea celor mai noi realizări în domeniul tematicii stabilite;

- menţinerea contactului şi integrarea specialiştilor români în activităţile comunităţii ştiinţifice internaţionale, precum şi creşterea capacităţii de a oferi soluţii originale;

- identificarea şi prezentarea proiectelor de colaborare internaţională în domeniile cuprinse.

 

 

Mai multe informații privind simpozionul SESAM 2017 se pot consulta pe website-ul evenimentului: http://sesam2017.insemex.ro

 

Scrisoarea circulară cuprinzând informaţiile referitoare la simpozion şi talonul de participare.